Marti, OCTOMBRIE 19, 2021

Străzile AMURGULUI și NICOLAE BRÂNZEU din Pitești vor fi amenajate!

Astăzi, 02.08.2021, primarul Cristian Gentea a semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor pentru amenajarea străzilor Amurgului și Nicolae Brânzeu, cu ofertantul declarat câștigător în urma finalizării procedurii de licitație, respectiv S.C. CONSTRUCȚII DRUMURI ȘI LUCRĂRI DE ARTĂ S.R.L.
Valoarea contractului pentru amenajarea străzii Amurgului este de 788.204,45 lei cu TVA inclus, cu o durată de execuție de 5 luni defalcată astfel: 2 luni pentru realizarea proiectului tehnic și 3 luni pentru execuția lucrărilor. Valoarea contractului pentru amenajarea străzii Nicolae Brânzeu este de 991.001,82 lei cu TVA inclus, cu o durată de execuție de 5 luni defalcată astfel: 2 luni pentru realizarea proiectului tehnic și 3 luni pentru execuția lucrărilor.
Lucrările vor consta în: terasamente, trotuare pietonale încadrate de borduri.
De asemenea, conform contractului, se vor ridica la cotă căminele pentru utilități și vor fi realizate rețelele de canalizare pluvială în lungime de aproximativ 400 m pentru fiecare stradă, cu guri de scurgere și cămine de vizitare din beton armat.