Marti, OCTOMBRIE 26, 2021

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a susținut astăzi prima conferința de presă din luna decembrie 2020

Subiectele prezentate public au fost cele legate de priorități ale administrației locale în perioada imediat următoare, dar au vizat și activitatea primarului în prima săptămână de mandat.
Organizarea secțiilor de votare pentru 6 decembrie s-a făcut așa încât să se asigure protejarea sănătății publice, cu materiale de protecție sanitară, flacoane dezinfectante, măști, filtru cu măsurarea temperaturii, circuite clare și sigure.
În data de 5 decembrie 2020, în ajunul sărbătorii de Sfântul Nicolae, în Pitești se aprinde iluminatul festiv! Anul acesta, prima dată, luminițele de Crăciun se aprind în toate cartierele, nu numai în centrul orașului. Brazii de Crăciun vor împodobi numeroase cartiere: Tudor Vladimirescu, Prundu, Craiovei, Războieni, Trivale, Găvana și zona centrală. Nu vor fi organizate, din motive de siguranță a sănătății, manifestări publice - concerte și evenimente specifice Sărbătorilor de iarnă, Orășelul Copiilor sau Târgul de Crăciun. Pe promenada din centru se vor aprinde luminițele din tunelul festiv și se vor asculta colinde.
Din 7 decembrie 2020, Primăria Pitești va avea City Manager în persoana specialistului în finanțe Lucrețiu Tudor. Este un semnal de profesionalizare a serviciilor pentru cetățeni.
Este în proces de audit activitatea departamentelor, serviciilor și birourilor din Primăria Pitești și, în funcție de rezultate, vor fi luate decizii privitoare la eficientizarea actului administrativ, de la reorganizarea organigramei la bugetarea corectă a activităților pentru anul 2021.
„Situația financiară a primăriei nu este foarte bună, suntem în perioadă de evaluare, când vom termina auditul facem public rezultatul. Noi dorim o reducere a cheltuielilor de funcționare în raport cu investițiile. Vom lucra cu bani europeni, fonduri guvernamentale, dar și cu banii piteștenilor.” - Cristian Gentea, primarul Piteștiului.
 În prima săptămână de mandat, primarul Cristian Gentea a fost preocupat de soluționarea problemelor stringente:
1. Funcționarea în condiții speciale, de siguranță, a piețelor agroalimentare din municipiu: modul de organizare a piețelor s-a  schimbat în 36 de ore - în Găvana s-a montat cort exterior, așa încât producătorii și comercianții să fie distanțați, în Trivale s-au  organizat circuite de siguranță; Piața Ceair a beneficiat de circuit supravegheat al persoanelor în interiorul halei de carne, ouă și brânzeturi, păstrarea distanțării sociale, purtarea adecvată a măștii, implicarea activă a Poliției Locale în monitorizarea respectării restricțiilor; Piața Craiovei are, la solicitarea comercianților, cort iluminat, în Piața Smârdan se respectă condițiile de siguranță.
2. Inițierea proiectului de hotărâre pentru modificarea unor măsuri de implementare a noii taxe de salubrizare, modificări votate în unanimitate de către Consiliul Local.
Concret:
Declarațiile pot fi depuse până pe data de 28 decembrie inclusiv, fără penalități!
Taxa de salubrizare se va recalcula pentru noiembrie/decembrie!
Dacă s-a plătit pentru 7 persoane, se restituie/compensează diferența de taxă!
Se poate achita pentru noiembrie/decembrie fără decizia de impunere!
Termenul de plată se prelungește până la 31 martie inclusiv!
3. Reducerea cu 25 de procente, votată în unanimitate în Consiliul Local, a impozitelor pe clădiri pentru sectorul HORECA, afectat de măsurile din pandemie, sprijin ce va continua și în 2021.
Au fost atinse și alte subiecte de interes pentru această perioadă, precum evoluția lucrărilor la câteva din obiectivele aflate în reabilitare/construcție (Piața Primăriei, Bazinul Olimpic, Sala Polivalentă), finalizarea unor proiecte așteptate (cele 66 de containere îngropate), dar și startul unor proiecte noi (regularizare strada Grigorești, platformă on-line pentru sesizări, crearea unor „puncte verzi” de colectare deșeuri voluminoase, proiecte pentru eficientizare energetică la unități de învățământ etc.).