Marti, OCTOMBRIE 26, 2021

Pitești - 633 de ani de la atestarea documentară!

Zilele Piteștiului, zilele în care ne sărbătorim orașul, la aniversarea a 633 de ani de la atestarea sa documentară, vor fi marcate, în acest an, printr-o serie de acțiuni cultural-artistice și sportive, care vor fi desfășurate ținând cont de contextul pandemic actual.
Astfel, evenimentele organizate vor respecta toate restricțiile impuse de situația epidemiologică prezentă, fiind desfășurate pe parcursul a patru zile, de joi până duminică, cele care vor avea loc în interior fiind deschise publicului doar în limita a 50% din capacitatea sălii, iar cele în aer liber având, de asemenea, participarea publicului condiționată de păstrarea distanțării fizice recomandată de normele în vigoare.
Programul activităților ce stau sub egida Zilelor Piteștiului cuprinde atât manifestări cultural-artistice pregătite și anunțate de către Centrul Cultural Pitești și transmise on-line, prin intermediul site-ului oficial și al paginii de Facebook a instituției, cât și următoarele evenimente organizate de către Primăria Municipiului Pitești:
Joi, 20 mai:
• 19:00-20:30 - Concert Aniversar al Filarmonicii Pitești, cu participarea publicului (50% din capacitatea sălii) și transmis live pe Facebook și pe ecranul din Piața Primăriei.
Vineri, 21 mai:
• 09:30-11:30 - Sfânta Liturghie și Te Deum la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, oficiată de părintele arhimandrit Caliopie;
• 12:30-13:30 - Întâlnire la Primăria Pitești cu fostele glorii ale lui FC Argeș: prezentarea trofeelor de „Campion al României la fotbal” – 1972 și 1979, înmânarea plachetelor aniversare foștilor fotbaliști/familiilor campionilor, declarații de presă;
• Deplasare pe strada pietonală, de la primărie spre magazinul FC Argeș;
• 13:30-14:00 - Prezentarea trofeelor de „Campion al României la fotbal” suporterilor piteșteni, în fața Fan Shop-ului – evenimentul aniversar FC Argeș va fi transmis live, pe pagina de Facebook a Primăriei Pitești și pe ecranul din Piața Primăriei.
• 17:00-18:30 - Spectacol muzică folk-pop și dans contemporan în Parcul Ștrand, Teatrul de Vară: Grupul folk P620 al CC Pitești - Andrei Bulf și lotul de gimnastică „Olympic Gym Pitești” - Nicoleta Andrei (transmis live, Facebook/ecran Piața Primăriei));
• 19:30-20:15 - Seară de jazz în Piața Primăriei - grupul „Trio Jazz&Pop” al Filarmonicii Pitești – transmisiune live pe pagina de Facebook a Primăriei Pitești.
Sâmbătă, 22 mai:
• 11:30-12:00 - Flashmob - dans sportiv în Piața Primăriei (coordonat de coregraful Alfred Schieb – campion național) – transmisiune live;
• 12:00 -12:15 - Vernisajul expoziției de fotografie „Piteștiul meu” – ediția a VI-a, în Piața Primăriei, și premierea câștigătorilor de către primarul Cristian Gentea (Premiul I -1200 lei, premiul II -800 lei, premiul III - 600 lei, mențiune - 400 lei) – transmisiune live;
• Lansarea a 500 de baloane tricolore, cu mesajul „Pitești 633”, din Piața Primăriei – moment aniversar transmis, de asemenea, live, pe pagina de Facebook a Primăriei Pitești.
Duminică, 23 mai:
• Premierea câștigătorilor competiției „Cupa Zilelor Piteștiului la Șah” – Piața Primăriei.