Marti, OCTOMBRIE 26, 2021

Finanțare nerambursabilă aprobată pentru modernizarea sistemului de iluminat public, în Pitești!

Proiectul depus de Municipiul Pitești în cadrul „Programului privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public” a fost aprobat la finanțare de către Administrația Fondului pentru Mediu.
Obiectivul de investiții constă în modernizarea unei secțiuni a sistemului de iluminat public existent la nivelul municipiului Pitești și în implementarea unui sistem de telegestiune, conform obiectivului de investiții stabilit, prin înlocuirea aparatelor de iluminat existente și a kiturilor de montaj (console, brățări, cabluri, cleme).
Valoarea eligibilă a proiectului este de 1.301.146 lei, din care suma de 999 930.70 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Astfel, 252 de corpuri de iluminat existente vor fi înlocuite cu noi corpuri de iluminat tip LED, care au o eficiență energetică sporită.
Străzile pe care se vor înlocui corpurile de iluminat sunt următoarele: Calea Craiovei, Exercițiu, Războieni, Pătrașcu Vodă, Eroilor, Frații Golești.
După semnarea contractului de finanțare - etapa următoare în procedură - urmează implementarea efectivă a proiectului, cu termen de 5 luni de la semnarea contractului.