Joi, OCTOMBRIE 1, 2020

Extindere spații de învățământ

Primăria Municipiului Pitești a semnat marți, 10 martie 2020, Contractul de finanțare nerambursabilă pentru proiectul ”Extindere spații de învățământ și administrative la Grădinița cu Program Prelungit Aripi Deschise”.
Valoarea totală a proiectului este 1,751,944.52 lei, din care finanțarea nerambursabilă acordată este de 1,716,905.63 lei, sumă care reprezintă 98 % din valoarea cheltuielilor eligibile, contribuția proprie fiind de 35,038.89 lei, iar durata de implementare a acestuia este de 20 luni.
Se urmărește, astfel, crearea de noi spații pentru unitatea de învățământ, prin care se asigură desfășurarea în condiții mult mai bune a activităților curente, se deschide posibilitatea de a îmbogăți programul cu noi activități și se mărește capacitatea grădiniței de a primi mai mulți copii. Reamenajarea locului de joacă conduce la eliminarea pericolului de accidentare, la îmbunătățirea aspectului și a funcționalității.
Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Obiectivul specific 4.4. Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă.