Marti, OCTOMBRIE 19, 2021

Controale și amenzi pentru agenții economici care nu respectă legea

În perioada 08.02 – 10.02.2021, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Activități Comerciale au desfășurat multiple activități de control al agenților economici ce își desfășoară activitatea pe raza municipiului, precum și de verificare a respectării măsurilor pentru prevenirea epidemiei de Covid-19.
Ca urmare a verificărilor efectuate în Piața Găvana, s-a aplicat un număr de 5 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr.145/2014 modificată, pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, și conform H.C.L. nr. 197/2017, respectiv neafișarea corespunzătoare a prețurilor și comercializarea altor produse decât a celor înscrise în atestatul de producător.
De asemenea, au fost efectuate verificări în Parcul Lunca Argeșului, privind deținerea și valabilitatea acordurilor de ocuparea a domeniului public, eliberate de Primăria Municipiului Pitești. Astfel, a fost depistată numita C.G.G., ce desfășura activități de comerț, fără a deține aprobările legale. Aceasta a fost sancționată contravențional cu suma de 500 de lei, conform H.C.L. nr.197/2017.
Acțiunile vor continua și în perioada următoare.