Miercuri, NOIEMBRIE 21, 2018

Anunț privind organizarea unui examen de promovare în grad profesional, în cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Piteşti

În conformitate cu prevederile art. 63-65 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 125-127 din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici cu modificările şi completările ulterioare, Poliţia Locală a Municipiului Piteşti organizează la sediul său din Piteşti, B-dul Eroilor nr. 30:
 
Examen de promovare în grad profesional imediat superior celui deţinut

I. Condiţiile pentru participarea la examenul de promovare în grad profesional imediat superior celui deţinut sunt prevăzute de art. 65 alin. (2)  din Legea nr. 188/1999:
• cel puţin 3 ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează;
• să fi obţinut cel puţin calificativul "bine" la evaluarea anuală a performanţelor individuale în ultimii 2 ani calendaristici;
• să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile prezentei legi.

II. Probele din cadrul examenului de promovare în grad profesional imediat superior:
   - Proba scrisă - 08.05.2018 -  ora 10.00
   - Interviul  
III. Actele necesare în vederea participării la examenul de promovare în grad profesional imediat superior sunt precizate de art. 127 din H. G. nr. 611/2008:
• copie de pe carnetul de muncă sau adeverinţa eliberată de compartimentul de resurse umane în vederea atestării vechimii în gradul profesional din care se promovează;;
• copii de pe rapoartele de evaluare a performanţelor profesionale individuale din  ultimii 2 ani  calendaristici ;
• formularul de înscriere prevăzut în Anexa nr. 3 la HG. 611/2008, modificată
IV. Dosarele de înscriere la examenul de promovare în grad profesional imediat  superior se depun la Serviciul Juridic Evidenţă Operativă şi Resurse Umane, în termen de 20 zile de la data afişării anunţului, respectiv  în perioada 02.04.2018 - 23.04.2018.
Relaţii suplimentare referitor la desfăşurarea examenului de promovare în grad profesional se obţin la Serviciul Juridic Evidenţă Operativă şi Resurse Umane.

V. ANEXE  Bibliografiile sunt afişate la sediul instituţiei