Luni, SEPTEMBRIE 23, 2019

Primăria Municipiului Piteşti organizează în data de 23.09.2019, examen de promovare în grad pentru personalul contractual

Primăria Municipiului Piteşti organizează în data de 23.09.2019, orele 10.00, la sediul său din strada Victoriei nr. 24, examen de promovare în grad pentru personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Pitești, care îndeplinește condițiile legale de promovare.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească participanţii la examen sunt   următoarele:
a) să aibă vechimea în gradul profesional al funcției din care promovează, conform prevederilor legale;
b) să fi obţinut calificativul "foarte bine" la evaluarea performanţelor individuale cel puțin de doua ori în ultimii 3 ani, conform prevederilor legale;
c) să nu fi fost sanctionat disciplinar iar sanctiunea aplicată să fie neradiată.
Examenul se va desfăşura la sediul Primăriei Municipiului Piteşti din str. Victoriei nr. 24, după cum urmează:
- 23.09.2019 – ora 10.00,  proba scrisă
Relaţii suplimentare se pot obţine de la Biroul Management Resurse Umane.
Dosarele pentru participarea la examen trebuie să cuprindă următoarele documente:
-  cerere de înscriere la examen;
-  adeverinţa eliberată de Biroul Management Resurse Umane în vederea atestării indeplinirii conditiilor de participare la examen.
Termenul limită pentru depunerea dosarelor este data de 13.09.2019.
 

Pentru consultare rezultat selectie dosar, click aici