Atribuţiile consiliului local Competences

Atribuţiile consiliului local Competences

CONSILIUL LOCAL PITEŞTI
 


Consiliul Local al Municipiului Piteşti este autoritatea deliberativă a administraţiei publice prin intermediul căreia se realizează autonomia locală, organizarea şi funcţionarea acestuia fiind reglementată de dispoziţiile Legii nr. 215/2001, republicată, privind administraţia publică locală. Este format din 23 de consilieri, organizaţi în cinci comisii de specialitate.
Atribuţiile consiliului local şi ale comisiilor de specialitate sunt cele prevăzute în Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, art. 36 şi art. 54.
Articolul 36 din Legea nr 215/2001, republicată, are următorul conţinut:
 (1) Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.
 (2) Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii:
    a) atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes local;
    b) atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a comunei, oraşului sau municipiului;
    c) atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului;
    d) atribuţii privind gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni;
    e) atribuţii privind cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern.
 (3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. a), consiliul local:
    a) aprobă statutul comunei, oraşului sau municipiului, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local;
    b) aprobă, în condiţiile legii, la propunerea primarului, înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, precum şi reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de interes local;
    c) exercită, în numele unităţii administrativ-teritoriale, toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi comerciale sau regii autonome, în condiţiile legii.
  (4) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. b), consiliul local:
    a) aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar;
    b) aprobă, la propunerea primarului, contractarea şi/sau garantarea împrumuturilor, precum şi contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare, în numele unităţii administrativ-teritoriale, în condiţiile legii;
    c) stabileşte şi aprobă impozitele şi taxele locale, în condiţiile legii;
    d) aprobă, la propunerea primarului, documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes local, în condiţiile legii;
    e) aprobă strategiile privind dezvoltarea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale;
    f) asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare implementării şi conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor.
(5) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. c), consiliul local:
    a) hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, oraşului sau municipiului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii;
    b) hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, oraşului sau municipiului, după caz, în condiţiile legii;
    c) avizează sau aprobă, în condiţiile legii, documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism ale localităţilor;
    d) atribuie sau schimbă, în condiţiile legii, denumiri de străzi, de pieţe şi de obiective de interes public local.
 (6) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. d), consiliul local:
    a) asigură, potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind:
1. educaţia;
2. serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială;
3. sănătatea;
4. cultura;
5. tineretul;
6. sportul;
7. ordinea publică;
8. situaţiile de urgenţă;
9. protecţia şi refacerea mediului;
10. conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale;
11. dezvoltarea urbană;
12. evidenţa persoanelor;
13. podurile şi drumurile publice;
14. serviciile comunitare de utilitate publică: alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public şi transport public local, după caz;
15. serviciile de urgenţă de tip salvamont, salvamar şi de prim ajutor;
16. activităţile de administraţie social-comunitară;
17. locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în administrarea sa;
18. punerea în valoare, în interesul comunităţii locale, a resurselor naturale de pe raza unităţii administrativ-teritoriale;
19. alte servicii publice stabilite prin lege;
b) hotărăşte acordarea unor sporuri şi altor facilităţi, potrivit legii, personalului sanitar şi didactic;
c) sprijină, în condiţiile legii, activitatea cultelor religioase;
d) poate solicita informări şi rapoarte de la primar, viceprimar şi de la şefii organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local;
e) aprobă construirea locuinţelor sociale, criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale şi a utilităţilor locative aflate în proprietatea sau în administrarea sa;
f) poate solicita informări şi rapoarte specifice de la primar şi de la şefii organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local.
(7) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. e), consiliul local:
a) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local;
b) hotărăşte, în condiţiile legii, înfrăţirea comunei, oraşului sau municipiului cu unităţi administrativ-teritoriale din alte ţări;
c) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte unităţi administrativ-teritoriale din ţară sau din străinătate, precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune.
(8) Consiliul local poate conferi persoanelor fizice române sau străine cu merite deosebite titlul de cetăţean de onoare al comunei, oraşului sau municipiului, în baza unui regulament propriu. Prin acest regulament se stabilesc şi condiţiile retragerii titlului conferit.
(9) Consiliul local îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege.
Articolul 54 din Legea nr 215/2001, republicată, are următorul conţinut:
(1) După constituire consiliul local îşi organizează comisii de specialitate, pe principalele domenii de activitate.
(2) Pot fi membri ai comisiilor de specialitate numai consilierii locali.
(3) Comisiile de specialitate îşi aleg câte un preşedinte şi un secretar.
(4) Comisiile de specialitate analizează şi avizează proiectele de hotărâre din domeniul lor de activitate.
(5) Comisiile de specialitate lucrează în plen şi iau hotărâri cu votul majorităţii membrilor lor.
(6) Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialitate se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local, respectându-se configuraţia politică rezultată în urma alegerilor locale.
(7) Consiliile locale pot organiza, din proprie iniţiativă sau la iniţiativa primarului, după caz, comisii speciale de analiză şi verificare, pe perioadă determinată. Componenţa comisiei speciale de analiză şi verificare, obiectivele şi perioada de desfăşurare a activităţilor acesteia se stabilesc prin hotărâre a consiliului local. Membrii comisiei acţionează în limitele stabilite prin hotărâre.