Sambata, OCTOMBRIE 16, 2021

41 de sancțiuni contravenționale conform H.C.L. 197/2017

În perioada 10.05.2021 – 24.05.2021, polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică au desfășurat acțiuni punctuale în parcurile din municipiul Pitești, la locurile de joacă pentru copii și în zona centrală, scopul principal fiind acela de a menține curățenia în municipiu, precum și responsabilizarea celor care încalcă prevederile legale.
În perioada amintită, au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, majoritatea fiind pentru consumul semințelor si aruncatul cojilor pe domeniul public, precum și pentru aruncarea resturilor de țigări.
În același timp, 8 persoane au fost puse să strângă mizeria creată, fiindu-le puse la dispoziție mături și fărașe.
Facem precizarea că aspectele de mai sus se sancționează cu amendă cu valori cuprinse între 100 lei și 200 lei, conform H.C.L. 197/2017.
Pe această cale, facem apel la simțul civic al cetățenilor municipiului Pitești, cu îndemnul de a păstra și de a menține, împreună, un oraș curat și civilizat!