Anunţ privind acordarea de finanţări nerambursabile pentru activităţile nonprofit de interes general pe anul 2017

(1)Autoritatea contractantă:
Municipiul Piteşti cu sediul în Piteşti, str. Victoriei nr. 24, telefon 0248/213.994, fax: 0248/212.166
Acordarea suportului financiar se face în temeiul Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, al Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, precum şi ale H.C.L nr.348/27.09.2007 privind aprobarea Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile bugetului local al municipiului Piteşti, alocate pentru activităţi nonprofit de interes local
(2)Scopul programului este dezvoltarea infrastructurii instituţiilor de cult din municipiul Piteşti care să contribuie la realizarea unor acţiuni şi programe de interes public la nivelul municipiului Piteşti.
(3)Obiectivul general:
Obiectivul general al programului este îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor din municipiul Piteşti prin susţinerea instituţiilor de cult pentru dezvoltarea durabilă a municipiului.
(4) Beneficiarii direcţi:
Beneficiarii direcţi ai Programului sunt:
•Instituţiile de cult din municipiul Piteşti;
(5) Beneficiarii indirecţi:
Beneficiarii indirecţi sunt cetăţenii municipiului Piteşti
(6) Durata programului: anul 2017 până la 11.12.2017
(7) Bugetul programului:
Prin H.C.L. nr.71/30.03.2017 privind aprobarea bugetului municipiului Piteşti, suma alocată pentru instituţiile de cult din municipiul Piteşti pe anul 2017 este de 250 mii lei.
Pentru anul 2017 a fost aprobat Programul privind finanţarea nerambursabilă din fondurile bugetului local al municipiului Piteşti prin H.C.L. nr.143/27.04.2017 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, Nr.86/9.V.2017.
(8) Procedura aplicată:
Finanţarea nerambursabilă este acordată din bugetul local al municipiului Piteşti şi se va face pe baza unui contract de finanţare nerambursabilă semnat între finanţator şi beneficiar, în urma aplicării procedurii de selecţie de proiecte şi a declarării proiectelor câştigătoare, conform H.C.L. nr. 348/27.09.2007.
(9) Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă:
a)libera concurenţă, respectiv asigurarea condiţiilor pentru ca persoana fizică sau juridică ce desfăşoară activităţi nonprofit să aibă dreptul de a deveni, în condiţiile legii beneficiar;
b)eficacitatea utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurenţial şi a criteriilor care să facă posibilă evaluarea propunerilor şi a specificaţiilor tehnice şi financiare pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă;
c)transparenţa, respectiv punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă;
d)tratamentul egal, respectiv aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecţie şi a criteriilor pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă, astfel încât orice persoană fizică sau juridică ce desfăşoară activităţi nonprofit să aibă şanse egale de a i se atribui contractul respectiv;
e)excluderea cumulului, în sensul că aceeaşi activitate urmărind realizarea unui interes general, regional sau local nu poate beneficia de atribuirea mai multor contracte de finanţare nerambursabilă de la aceeaşi autoritate finanţatoare;
f)neretroactivitatea, respectiv excluderea posibilităţii destinării fondurilor nerambursabile unei activităţi a cărei executare a fost deja începută sau finalizată la data încheierii contractului de finanţare;
g)cofinanţarea, în sensul că finanţările nerambursabile trebuie însoţite de o contribuţie de minimum 10% din valoarea totală a finanţării din partea beneficiarului.
(10) Criterii de selectie:
a)programele si proiectele sunt de interes public local;
b)documentaţia care însoţeşte cererea conţine toate elementele prevazute la art.18 alin. (1) sau (2), din Regulamentul privind finantarea de la bugetul local a programelor şi proiectelor de interes public derulate de organizaţiile neguvernamentale;
c)prezentarea succintă a modului în care programul sau proiectul va atinge obiectivul ales;
d)justificarea programului sau proiectului de interes public în raport cu necesităţile, priorităţile, strategia Municipiului Piteşti;
e)este dovedită capacitatea organizatorică şi functională a beneficiarului finanţării prin:
-experienta în domeniul administrării altor programe şi proiecte similare;
-capacitatea resurselor umane de a asigura desfăşurarea programului sau proiectului la nivelul propus;
-căile şi modalităţile de identificare a beneficiarilor proiectului (cetăţenii şi comunitatea);
-experienţa în colaborare, parteneriat, cu autorităţile publice, cu alte organizaţii guvernamentale, şi neguvernamentale, din ţară şi din străinatate, după caz;
(11) Criterii de evaluare

Criterii de Evaluare
Punctaj Maxim
1. Relevanţă şi coerentă
35
1.1. Cât de convingător este descrisă problema abordată?
10
1.2. Cât de relevante sunt obiectivele proiectului în raport cu problema descrisă
10
1.3. Cât de clar definit şi strategic este ales grupul/grupurile ţintă?
5
1.4. În ce masură proiectul conţine elementele specifice care adaugă valoare (ex. Soluţii inovatoare, modele de punere în practică)
5
1.5. În ce masură tema proiectului se încadrează în priorităţile de dezvoltare locală stabilite de către Consiliul Local
5
2. Metodologie
25
2.1.Cât de necesare, realiste şi coerente între ele sunt activităţile propuse în cadrul proiectului
5
2.2. Cât de clar şi realist este calendarul activităţilor
5
2.3. Cât de coerente sunt activităţile propuse cu obiectivele proiectului
5
2.4. Cât de coerente sunt rezultatele prognozate ale proiectului cu activităţile propuse?
5
2.5.Cât de relevant este nivelul de implicare al partenerilor în proiect?
5
3. Durabilitate
20
3.1. În ce masură proiectul va avea un impact durabil asupra grupului/grupurilor ţintă
10
3.2. În ce masură activităţile proiectului vor putea fi continuate şi după încheierea acestei finanţări.
5
3.3. În ce masură proiectul poate deveni model pentru alte proiecte
5
4. Buget şi eficacitatea costurilor
20
4.1. În ce masură bugetul este clar, realist şi detaliat pe capitole de cheltuieli
10
4.2. În ce masură sunt necesare cheltuielile estimate în raport cu activităţile propuse pentru implementarea proiectului
10
Punctaj maxim
100

(12) Informaţiile şi detaliile privind documentaţia ce urmează a fi depusă potrivit prezentei sunt disponibile la Primăria Municipiului Piteşti, camera 31 – Compartimentul Monitorizare Învățământ, Cultură.
Solicitantul va depune documentaţia, prevăzută de Regulamentul privind finanţarea de la bugetul local a programelor şi proiectelor de interes public derulate de organizaţiile neguvernamentale, la sediul Primăriei Municipiului Piteşti, strada Victoriei nr.24, intrarea D, Compartiment Relaţii Publice, până la data de 14.07.2017  ora 10.00 .