Duminica, MAI 31, 2020

Semnarea unui contract de finanțare nerambursabilă

În data de 13.05.2020, a fost semnat Contractul de finanțare nerambursabilă pentru proiectul „Crearea unui sistem de management al traficului și măsuri pentru gestionarea durabilă a parcărilor în municipiul Pitești”.
Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritara 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Obiectiv specific 4.1 „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe Planurile de mobilitate urbană durabilă” și are o valoare totală de 42.864.747,92 lei, valoarea cofinanțării eligibile a municipiului Pitești fiind de 2% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului.

Proiectul își propune:
1) amenajarea a 38 de intersecții din municipiul Pitești prin: înlocuirea echipamentelor din 20 de intersecții semaforizate existente, realizarea de 18 noi intersecții propuse spre semaforizare, echiparea intersecțiilor cu camere video pentru prioritizarea vehiculelor de transport public;
2) crearea unei baze de date GIS cu informații de trafic și călătorie și prezentarea stadiului rețelei de transport prin mijloace media publice (radio, TV, Internet, aplicații);
3) managementul parcărilor în zona centrală a municipiului Pitești pentru: Parcare supraterană Bl. E3 – zona Centru, Parcare supraterană - Piața CEAIR - Calea București, Parcare Teatru „Al. Davila” - Bd. Republicii, Parcare Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș (ANAF) - Bd. Republicii, Parcare MUNTENIA - Hotel Muntenia;
4) instalarea a 5 panouri informative cu informații privind locurile de parcare disponibile aferente parcărilor avute în vedere în proiect, la intrările în municipiul Pitești dinspre: Autostrada A1, DN7C, DN67B, DN65, DN65B.

Termenul limită de implementare a proiectului este 28.02.2022.